• 004 0768 103 217

Vrei să știi ce daruri are copilul tău?

Timp de citire: 2 minute

Copiii noștri sunt unici, așa cum suntem și noi. Fiecare ființă umană este o combinație nemaîntânită de chimicale, zestre genetică și influențe ale mediului extern. Acest lucru înseamnă că pentru fiecare copil există un drum unic în viață care are cele mai mari șanse să-l facă fericit. Descoperirea acestui drum ține de cunoașterea de sine atunci când devenim adulți dar, cu efort din partea părinților, se pot face pași mari pentru clarificare încă din copilărie.

În prezent aproape toată lumea cunoaște parabola cu animalele pădurii care sunt chemate pentru evaluare și, pentru a se asigura corectitudinea rezultatelor, toate animalele vor da aceeași probă: cățărarea în copac. La prima vedere pare foarte corect și echitabil dar ce rezultate credeți că a obținut maimuțica în comparație cu elefantul la proba de cățărare în copac? Dar dacă ne gândim la proba de ridicare de greutăți. Ce rezultate va obține de data aceasta elefantul în comparație cu maimuțica?

Uitându-ne în jur vedem că pentru toate speciile vii o strategie majoră de supraviețuire este supra-specializarea. Adică fiecare specie se bazează pe câteva lucruri pe care le face foarte bine și care îi permit să-și depășească adversarii și să stăpânească natura pentru hrană și condiții de viață. Pentru oameni este la fel, supraspecializarea noastră este adânc înrădăcinată în procesele psihice, în special în gândire. Creierul uman este cea mai complexă mașinărie pe care o cunoaștem.

Dar în cadrul speciei umane, pe lângă supraspecializarea noastră cognitivă în comparație cu alte specii, fiecare individ este chemat la rândul său să fie supra-specializat și să fie o rotiță unică în complexul mecanism social. A ști ce fel de rotiță ești, care sunt talentele tale, care sunt înzestrările naturale, care sunt slăbiciunile și punctele mai puțin forte, este cheia pentru o viață fericită și împlinită.

Copii care au ocazia să-și valorifice în mod natural abilitățile se dezvoltă armonios, este un echilibru perfect între ceea ce sunt ei în interior și ceea ce viața le cere în exterior. Fiecare va căpăta un sens al sinelui, al identității personale autentice, se va simți valoros și apreciat și își va găsi în liniște și fără zbucium locul în societate. Acești copii vor deveni adulți echilibrați, siguri pe ei, care muncesc cu plăcere și își cunosc valoarea muncii, care au puterea să-și ceară drepturile și să spună “nu știu” acolo unde este cazul.

Preocuparea părintelui pentru îndrumarea vocațională a propriului  copil este unul dintre cele mai bune lucruri pe care acesta le poate face. Încurajările și validările părintelui de a explora, de a-și da voie să experimenteze și feedback-urile pozitive atunci când copilul are o reușită sunt elemente de bază pentru construirea unor adulți echilibrați și integrați în mediul social.

Photo by Sheri Hooley on Unsplash

Sună acum!

004 0768 103 217

Consiliere, Evaluări și Avize Psihologice

Lei 175 / ședință
Descriere:
  • 50 de minute per ședință
  • Plata se face la finalul ședinței
  • Ședință online sau în cabinet
Ai nevoie de ajutor?

Explorează Serviciile Mele!

Vrei să știi ce daruri are copilul tău?

Copiii noștri sunt unici, așa cum suntem și noi. Fiecare ființă umană...

Vrei să știi cine ești?

Pe templul lui Apollo din Delphi, Grecia, scrie “Cunoaște-te pe tine însuți!”....

Simți nevoia să discuți cu cineva?

Problemele tale nu sunt nici mai mici nici mai mari decât ale...

Ai nevoie de documente psihologice oficiale?

În ziua de astăzi psihologia este recunoscută ca știință iar implicarea sa...
Ce spun alții despre mine?

Explorează Recomandările Mele!

Îl cunosc pe Andrei de ceva timp... Este o persoană cu un caracter puternic, o persoană blândă, cu suflet cald, săritor, fiind gata sa ajute în orice clipa. Are o capacitate foarte mare de a înțelege probleme cu o vastă diversitate; în același timp este un om cu principii puternice, un om care respectă regulile, devotat acestei profesii, cu o dorință permanentă de a evolua și de a se dezvolta în sfera profesională.

Bianca

Coleg

La Andrei am descoperit că abordarea integrativă pentru îmbunătățirea stării de sănătate și dezvoltare personală se împletește cu responsabilitatea pentru meseria de psiholog și psihoterapeut. Este un om complex, cu o fină înțelegere a multor fațete ale psihicului uman. Andrei este foarte orientat pe obiectiv, cu greu mai poate fi oprit dacă și-a propus ceva. Este foarte prezent în toate rolurile pe care și le asumă.

Bogdan

Coleg

Andrei este un profesionist care se dedică cu foarte mare responsabilitate în ceea ce face. Aș avea încredere să apelez la serviciile lui de psihoterapie în caz de nevoie, pentru că sunt sigur că este persoana potrivită care îmbină empatia, atenția, determinarea și știința într-un mod armonios și echilibrat. Andrei este deschis la nou și se ferește de judecăți de valoare și prejudecăți. Încearcă constant să înțeleagă toate punctele de vedere.

Cosmin

Coleg
Care este viziunea mea?

Explorează Blogul!

Mă strădui constant să scriu materiale care să aducă o perspectivă psihologică și psihoterapeutică asupra marilor întrebări ale vieții. Citindu-mi blogul e posibil să găsești unele răspunsuri utile la preocupările tale și în mod cert vei ajunge să mă cunoști mai bine.

Cuplul – a treia persoană din … Cuplu

Imaginează-ți relația ta de cuplu ca pe o entitate distinctă, cu nevoi,...

Cât durează psihoterapia?

În general alegem să mergem la psihoterapie atunci când în viața noastră...