Pentru fiecare cuplu a fost o vreme când totul mergea de la sine dar în timp lucrurile se schimbă. Ocupațiile noastre devin mai solicitante, stabilim obiective noi ambițioase, apar copiii sau starea de sănătate se deteriorează. Atracția fizică și îndrăgostirea inițială dispar și ne fac să ne vedem unii pe alții mai realist. Este un proces normal de maturizare a relației pentru că nu folosește nimănui să-și idealizeze permanent partenerul. O relație autentică se stabilește atunci când cei doi se cunosc cu adevărat, cu bune și cu rele și doresc să trăiască împreună în aceste condiții. Aceasta este relația matură. Dar o relație matură nu mai funcționează din inerție. Principalul combustibil este o alegere conștientă, făcută zi de zi, de către cei doi parteneri de a face lucrurile să meargă. Aceștia aleg să spună sau să facă doar acele lucruri care zidesc relația, renunță la luptele pentru putere și se concentrează conștient pe iertare. Ceas de ceas, cei doi parteneri se străduiesc să faciliteze experiențe pozitive și să facă din fiecare întâmplare o oportunitate de apropiere. Aceste lucruri nu sunt ușor de făcut, de cele mai multe ori pentru că partenerii nu au avut de la cine să le învețe. Iată mai jos trei soluții practice care dau rezultate în ceea ce privește apropierea partenerilor dintr-un cuplu.
Ora de dezvăluiri, pe rând, fără dialog
Avem tendința să credem că, atunci când cineva vorbește cu noi, este neapărat necesar să răspundem. Ne simțim obligați să dăm o replică, să ne apărăm, să argumentăm, să oferim explicații sau să sugerăm soluții. Procesul de comunicare este mult mai complex de atât iar când vine vorba de nevoile dintr-un cuplu, lucrurile sunt chiar mai complicate. De multe ori partenerii au doar nevoie să-și verbalizeze gândurile. În special femeile sunt construite în acest fel, anxietatea lor de diminuează doar discutând, fără a lua nici o decizie sau a găsi vreo soluție. Alteori vrem doar ca celălalt să fie la curent cu lupta noastră internă, să știe ce gândim sau ce ne preocupă. Nu vrem să-i auzim părerea despre gândurile noastre sau să ne ofere vreo soluție. Vrem doar să ne facem auziți. Câteodată se acumulează o presiune ce are la bază o furie, poate chiar la adresa celuilalt, pe care ne este teamă să o exprimăm de frică să nu agravăm lucrurile. Sau uneori vrem doar să-i spunem celuilalt cu ce ne-a supărat și să-i oferim și iertarea în același timp.
Ei bine, toate aceste nevoi de comunicare ni le putem acoperi dacă stabilim în cuplu o oră și un loc în care fiecare, pe rând, să vorbească neîntrerupt despre orice lucru care îl preocupă și care are legătură cu relația. Ora și locul să fie neschimbate în fiecare zi. Prima jumătate de oră vorbește unul și apoi celălalt. Cel ce nu vorbește manifestă atenție și ascultare activă dar nu intervine sub nici o formă. Absolut deloc. La finalul primei jumătăți de oră se schimbă rolurile iar la final cei doi își reiau activitățile fără a oferi nici un fel de feedback la cele discutate. Fiecare rumegă în tăcere ceea ce s-a spus și, dacă este ceva de rezolvat, încearcă să rezolve prin acțiuni concrete. Pe măsură ce timpul trece, cei doi pot dialoga despre anumite subiecte atinse în ora de dezvăluiri și în afara acesteia. Este însă foarte important ca ora de dezvăluiri să se păstreze în conștiința fiecăruia ca un spațiu sigur, în cadrul căruia poate spune orice, cu certitudinea că va fi ascultat fără a fi contrazis, minimizat sau ignorat.
Uneori ceea ce spune primul partener în jumătatea sa de oră va reprezenta subiectul atins de celălalt partener atunci când îi vine rândul. Nu este nici o problemă atâta vreme cât timpul fiecăruia este respectat și fiecare vorbește neîntrerupt în jumătatea sa de oră.
Când situația dintr-un cuplu este foarte tensionată, această tehnică este foarte bună și pentru gestionarea conflictelor. Cei doi parteneri stabilesc că vor aborda conflictele doar în ora de dezvăluiri, evitând să-și facă reproșuri sau învinuiri pe parcursul zilei și știind că va veni un moment în care fiecare va avea ocazia să spună ce are pe suflet. Prin excepție, atunci când conflictul este foarte intens, monologul se poate transforma în dialog dar ora de dezvăluiri va fi respectată cu strictețe și, dacă subiectul nu este epuizat, se va continua doar a doua zi la ora de stabilită. În afara intervalului orar dedicat orei de dezvăluiri, cei doi nu-și dau voie să reia subiectul conflictual. Interacțiunile din timpul zilei dintre cei doi vor fi mai plăcute și comportamentul agresiv sau pasiv-agresiv va fi diminuat din moment ce este clar pentru ambii că există o oră dedicată și pentru așa ceva.
Orele personale ale fiecăruia
Cuplul este format din doi indivizi diferiți ce au o existență proprie de sine stătătoare. Calitatea vieții de cuplu depinde de energia și resursele cu care fiecare partener contribuie la relație. Acest lucru înseamnă că, pentru a dărui ceva cuplului, fiecare trebuie să aibă surplus la nivel individual. Cuplurile disfuncționale sunt cele în care cel puțin un partener dorește doar să primească pentru că nu are de unde dărui. Nu mai vorbim despre cuplurile în care niciunul dintre parteneri nu are surplus personal și ambii vor să primească cât mai mult fără să ofere ceva în schimb.
Dar pentru a avea acumulări de resurse personale fiecare dintre noi avem nevoie să ne îngrijim de propria persoană pentru ca, mai apoi, să ne întoarcem în relația de cuplu ofertanți și plini de energie. Grija față de propria persoană depinde de timpul pe care ni-l acordăm. Astfel că, fiecare partener dintr-un cuplu are nevoie de timp numai pentru sine. Timp pentru a-și reîncărca bateriile cu care să alimenteze apoi cuplul.
Stabilește împreună cu partenerul tău un timp zilnic, de regulă o oră – oră și jumătate în care fiecare dintre voi face orice dorește, respectând în același timp limitările impuse de relația de cuplu. Fiecare să fie liber se se recreeze sau să își îngrijească propria persoană așa cum dorește, complet necondiționat de către celălalt. Manifestarea copilul liber interior și faptul că partenerul tău îți înțelege această nevoie o să vă energizeze și o să vă apropie nespus. Cuplurile care doresc să petreacă fiecare minut împreună vor ajunge să obosească mai devreme sau mai târziu pentru că nu își vor fi dat voie să fie ei înșiși nici măcar o clipă. Oricât de asemănători ar fi doi parteneri, ei nu vor fi niciodată identici.
Lista de nevoi în relația de cuplu
Deși este general acceptat faptul că oamenii au nevoie să intre în relații de cuplu, este mai puțin cunoscut faptul că motivele pentru care intrăm în aceste relații sunt diferite de la om la om. Ba chiar mai mult, persoane care au aceleași nevoi în relația de cuplu le pot prioritiza diferit. Ne mai miră atunci că relațiile de cuplu sunt atât de complicate? Ceea ce putem face fiecare dintre noi în relația noastră este să punem pe hârtie nevoile pe care le avem de la relația de cuplu și să discutăm deschis cu partenerul despre ele. Putem începe cu nevoile generale ale cuplurilor, atenția, aprecierea, afectivitatea și acceptarea și apoi să continuăm cu altele mai particulare și mai detaliate. Important este ca fiecare dintre parteneri să creeze această listă și apoi cele două liste să fie discutate împreună.
Avem tendința să oferim în cuplu ceea ce ne place nouă să ni se ofere. Numai că rareori se întâmplă ca celălalt să aștepte aceleași lucruri. Faptul că suntem dispuși să descoperim ceea ce dorește celălalt ne va apropia foarte mult pentru că partenerul va înțelege că îl vedem și îl acceptăm ca pe o persoană diferită de noi înșine, cu personalitate și preferințe distincte. În momentul în care reușim să-i oferim ceea ce-și dorește, fără a insista că ceea ce este bun pentru noi este bun și pentru el sau ea, vom trece la un alt nivel de apropiere. A-i oferi celuilalt ceea ce are nevoie îi transmite un mesaj de acceptare a existenței sale în felul în care este, fără încercări de schimbare și condiționare, lucru care este foarte validant și încurajator.
Stabilește împreună cu partenerul sau partenera ta o listă cu zece-cincisprezece așteptări și nevoi pe care le aveți fiecare în relația de cuplu, discutați despre ele și străduiți-vă să vi le satisfaceți în ordinea în care fiecare le-a prioritizat. Actualizați lista permanent eliminând sau adăugând elemente. Veți ajunge să vă cunoașteți și să vă satisfaceți unul pe celălalt așa cum puțini o fac.
Photo by Pavel Badrtdinov on Unsplash