Timp de citire: 4 minute

Cele de mai jos sunt temeri legitime în legătură cu a merge la un psihoterapeut. Sunt evenimente sau percepții pe care chiar le vei trăi în cabinet și este posibil să ai un disconfort la gândul că vei trece prin aceste experiențe. Dar nu ai de ce să te temi, vei descoperi că acestea au altă valoare și alt efect asupra ta decât ți-ai fi imaginat. Este timpul să pui în balanță păstrarea unor convingeri neverificate versus posibilitatea ca un specialist să te ajute cu suferința ta. În cele de mai jos încerc să-ți demonstrez de ce aceste convingeri sunt mai degrabă niște prejudecăți decât niște adevăruri valoroase.

O să spună că totul mi se trage din copilărie

Copilăria este determinantă pentru felul nostru de a fi. Primii ani din viață ne șlefuiesc de o manieră pe care nu o realizăm decât în urma unei analize foarte profunde. Dar această analiză nu se poate realiza în orice condiții. Aproape tot ceea ce facem zi de zi, în viața de adult, este legat de o experiență pe care am avut-o în trecutul de copil. Dacă vreți, ca o comparație forțată cu inteligența artificială, copilăria este perioada în care se scrie programul nostru de operare iar ceea ce adăugăm ulterior sunt doar aplicații suplimentare care au însă nevoie de un bun sistem de operare ca să funcționeze în parametri.

Această realitate este greu de văzut pentru că, din motive de eficiență, suntem înzestrați și cu anumite mecanisme psihice și cognitive care să ne permită să ne concentrăm pe momentul prezent, pe soluții actuale, cu resurse actuale. Așa că nu este de mirare că, la o primă privire, nu putem vedea vreo legătură între, să zicem, problemele noastre de cuplu și copilăria avută.

Analiza onestă a modului în care ai copilărit îți va permite să identifici tiparele disfuncționale pe care ți le-ai construit și să le repari sau ameliorezi. Din fericire, orice lucru negativ cu care te-ai ales din copilărie să știi că are și o latură pozitivă, poate fi considerat și o resursă. O mamă severă și rece te-a ajutat și să fii ambițios și orientat pe rezultat. O traumă avută în copilărie te poate ajuta să fii sprijin pentru copiii cu traume similare în prezent. Un tată alcoolic te ajută să stai departe zi de zi de acool sau să finanțezi o clinică pentru cei afectați de această dependență. Este sens în suferința avută, trebuie doar să-l cauți, aceasta va căpăta din ce în ce mai multă greutate atâta timp cât ajungi să o integrezi și să o accepți ca făcând parte din ființa ta. Iar acest lucru se poate face foarte bine în cabinetul unui psihoterapeut atunci când pe cont propriu ai eșuat în această privință.

Există însă și psihoterapii care se concentrează preponderent pe prezent și, dacă într-adevăr, dorești să eviți să discuți despre copilărie o vei putea face. Numai că, această evitare, nu este cumva un răspuns în sine? Nu cumva, în mod paradoxal, din moment ce tocmai de lucrul acesta te temi, tocmai spre copilărie trebuie să-ți atenția?

Nu pot vorbi intimități cu o persoană străină

Așa este. Lucrurile care ne tulbură, care ne dau neliniște și care ne apasă sunt puse deoparte de noi și nu concepem că tocmai despre ele ar trebui să vorbim. În cultura noastră sunt apreciate exemplele de succes, toți cunoscuții își promovează reușitele, puțini postează pe rețelele sociale un eșec. Deși pentru rezolvarea acestuia ar fi mult mai de ajutor să facă exact lucrul acesta.

Dar mai este și aspectul de intimitate al subiectului care ne creează disconfort în viața de zi cu zi. Toate disconforturile majore provin chiar din probleme pe care le considerăm intime. Și este și logic să fie așa, din moment ce alte probleme pe care nu le considerăm intime le discutăm cu alte persoane eliberând în acest fel energia negativă și găsind soluții la ele. Unul dintre lucrurile cele mai importante care duc la echilibrarea psihică și care se întâmplă în psihoterapie este chiar acesta: că vorbim despre cele mai intime probleme. De fapt, în acest fel a și fost descoperită psihoterapia (terapia prin cuvânt), observându-se că discuțiile despre lucruri delicate aduc confort și echilibrare psihică.

Psihoterapia oferă acest cadru securizant, în care psihoterapeutul se angajează să păstreze deplina confidențialitate fiind antrenat în același timp să fie tolerant, să nu judece și să ofere speranță.

Relațiile psihoterapeutice presupun și o anumită durată, cel puțin câteva luni, așa că este greu să spui că discuți intimități cu un străin atunci când vezi această persoană săptămânal timp de câteva luni. Între timp, poate că psihoterapeutul ți-a devenit cea mai apropiată persoană și este de fapt cel mai indicat pentru a discuta cele mai intime probleme.

Nu vreau să merg să plâng pe canapea

Toate emoțiile de care suntem capabili au sens și nici una nu ți-a fost dată dacă nu ai fi avut nevoie de ea. Fiecare emoție are rolul ei și ai nevoie să descarci presiunea psihică fie că ea este pozitivă, fie că este negativă. Plânsul este pentru fiecare dintre noi o resursă extraordinară, o supapă prin care ne putem re-echilibra viața psihică. Fără lacrimi de tristețe nu ar putea exista nici lacrimi de bucurie, același sistem care ne ajută să ne simțim bucuroși ne face să simțim și tristețea iar bucuria se hrănește din tristețe… Nu ai putea să spui ce este bucuria dacă nu ai ști ce este tristețea.

Atunci când viața a fost grea pentru tine, ai acumulat multă tristețe și ai învățat să o ascunzi pentru că aceasta este lecția pe care societatea ți-a predat-o. Dar restanța de tristețe și lacrimi se acumulează și pentru a te echilibra este bine să verși acele lacrimi. Mai bine mai târziu decât niciodată. În felul acesta îți accepți tristețea, te eliberezi de ea și vei putea merge mai departe. Sunt momente în viață în care trebuie să plângi iar dacă nu o faci, prin propria voință, nu înseamnă că ai rezolvat această nevoie, ci doar că ai amânat-o.

Îngăduie-ți să plângi pentru că plânsul nu este despre a fi slab, este despre a fi om și despre a te accepta modul cum funcționezi… Dacă ți-e foame mănânci, dacă ți-e sete bei apă, dacă ești trist… plângi. Permite-ți să fii trist ca să poți să fii vesel apoi. Este mult sens și în tristețe și aceasta ascunde lecții care așteaptă să fie înțelese.

Pe lângă aceste temeri legitime ce ne țin departe de psihoterapie este posibil să dăm crezare unor și mituri, care sunt însă complet neadevărate. Despre aceste mituri poți citi în alt material pe care l-am scris aici.

2 COMENTARII

  1. Mulțumesc pentru articol.Mai există varianta când ai mei copii mă văd plângând: “lăsați-mă vă rog să plâng,să curăț,că nu am bani de psiholog”!…Și chiar nu am.Și culeg și încerc să aplic ce pot de prin articole..

  2. Cu plăcere Alina, îți mulțumesc și eu pentru că ai acordat timp să citești și să adaugi un comentariu.

    Da, așa este, și problema banilor este uneori o temere care ne împiedică să mergem la psihoterapie. Este însă bine că îți dai voie să plângi și să eliberezi tensiunea acumulată. Este un mecanism natural și sănătos. Te felicit!
    Alina, te invit să te conectezi în grupul de Facebook, Speră! Iubește! Acționează! (https://www.facebook.com/groups/833899813787199), pe care l-am creat în ideea de a interacționa în mod gratuit cu cititorii și de pune la dispoziția lor resurse valoroase de psihologie și psihoterapie.

POSTEAZĂ UN COMENTARIU:

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.