De multe ori, adulții care nu reușesc să se conecteze cu ceilalți resimt un gol permanent în interiorul ființei lor și li se pare că sunt foarte diferiți. Pe toți ceilalți îi văd ca având lucruri în comun, dar pe ei înșiși se văd altfel și de neînțeles. Din această cauză, rareori reușesc să aibă conexiuni profunde cu prietenii, colegii sau partenerii de viață. Asemenea trăiri au la bază un fenomen numit neglijarea emoțională din copilărie. Adulții vizați au primit în copilărie prea puține unități de hrană emoțională comparativ cu nevoile lor.
Astfel, au dezvoltat puternice convingeri interioare conform cărora sentimentelor lor nu contează, că nu sunt iubiți sau doriți și că nici nu vor fi vreodată, că nu sunt ascultați și că nevoile lor nu sunt și nu vor fi niciodată satisfăcute. Navigând prin viață cu aceste convingeri, nu este greu de înțeles de ce acești adulți nu reușesc să lege relații satisfăcătoare și să-și realizeze potențialul.
Pe parcursul primilor ani de viață, adulții din prezent și copiii de la vremea respectivă au avut părinți absenți sau insuficient de prezenți fizic și emoțional din motive ce țin de muncă, separări prin divorț sau pierderi prin boală și moarte, consum de alcool și substanțe, indisponibilitate cauzată de boli mintale sau diverse alte situații.
Pentru a rămâne în familia care îi asigură supraviețuirea, chiar dacă precară, copiii sunt înzestrați cu un mecanism automat, cognitiv și emoțional, care le permite să facă acest lucru. Astfel, printr-o resemnificare pe care o fac în legătură cu evenimentele din viața lor, copiii pot rămâne alături de părinții care îi neglijează, dar le asigură totuși cele mai bune șanse de supraviețuire, chiar dacă la un nivel minim. Acest mecanism este reprezentat de întoarcerea copilului împotriva lui însuși și luarea asupra propriei persoane a dificultăților cu care se confruntă. Astfel, copilul va începe să creadă că el însuși este de vină pentru că părinții nu-i acordă mai multă atenție, nu-i îndeplinesc nevoile și nu-i consideră importante emoțiile și sentimentele.
Pe măsură ce va crește, acest copil va considera normal ca și în relațiile cu ceilalți să nu fie ascultat, să facă numai ceea ce vor alții și să nu-și asculte vocea interioară care-i spune despre plăcerile și preferințele proprii. Astfel, în timp se produce o deconectare de la sine și copilul, acum devenit adult, are permanent un sentiment vag că ceva nu este la locul său, că ceva este în neregulă cu sine. Se instalează sentimentul de a fi diferit de ceilalți. Relațiile sunt greu de construit atunci când te simți neînțeles și când crezi că nu ești demn de a primi iubirea și aprecierea celorlalți.
Nu toți adulții care au trecut prin neglijare emoțională în copilărie dezvoltă aceste simptome, pentru că unii au fost mai rezistenți în copilărie sau au avut alte persoane în jur de la care au primit minimul de hrană emoțională. Dar dacă te regăsești în scenariul de mai sus, este bine să acționezi, iar eu te pot asigura că problema este rezolvabilă și reversibilă și că indiferent de gradul de neglijare emoțională din copilărie, noi adulții putem învăța că suntem importanți, că sentimentele noastre contează și putem dezvolta tipare de acțiune funcționale și adaptative care să ne ajute să construim relații frumoase și armonioase.
Photo by Noah Buscher on Unsplash
