Timp de citire: 3 minute

Adulții au anumite nevoi pe care numai un partener romantic le poate îndeplini. Relațiile de cuplu durabile sunt acelea în care cei doi își satisfac unul altuia aceste nevoi. Dar pentru partenerii dintr-un cuplu ierarhia acestor nevoi poate fi diferită. Odată pentru că fiecare individ este unic dar și pentru că femeile și bărbații sunt construiți diferit. În esență, femeia visează să fie dorită iar bărbatul să fie admirat. De regulă, în relații femeia începe prin a iubi și ajunge ulterior să dorească pe cel pe care îl iubește iar bărbatul mai întâi dorește și mai apoi ajunge să-și iubească partenera. Încadrarea diferită în timp a acestor trăiri îi face pe cei doi capabili să se completeze reciproc în construirea relației. Iată care sunt patru nevoi ale femeilor și bărbaților în relația de cuplu.

Atenția

Aceasta este probabil nevoia numărul unu la cele mai multe dintre femei. O femeie care primește atenție se simte dorită. Iar o femeie dorită este fericită. Bărbații însă, de cele mai multe ori, nu pun pe primul loc atenția ca nevoie pe care să le-o satisfacă partenerele. Uneori prea multă atenție îi face pe bărbați să se retragă. Totuși, nu de puține ori, și bărbații doresc să primească atenție din partea partenerei. A acorda atenție celuilalt înseamnă a îndrepta către el resursele tale psihice, emoții, sentimente și gânduri. Partenerul simte că ești conștient de existența sa și că este important pentru tine.

Când ai acordat ultima dată atenție partenerei tale, în felul dorit de ea?

Aprecierea

În cazul celor mai mulți bărbați probabil că aceasta este cea mai importantă nevoie pe care le-o poate satisface partenera. Aprecierea presupune admirație și mulțumire pentru faptul că bărbatul este capabil să susțină mai întâi relația de cuplu și apoi o familie. Un bărbat matur își va asuma rolul de mediator și protector al cuplului și familiei în relația cu mediul extern. Dacă partenera observă și arată că este conștientă de acest lucru, bărbatul va fi fericit. În societatea modernă aprecierea devine din ce în ce mai importantă și pentru femei pentru că și ele au început să-și asume tot mai multe roluri care în mod tradițional aparțineau bărbaților.

Când ți-ai admirat, prin fapte sau prin vorbe, ultima oară partenerul?

Afectivitatea

Am fi tentați să spunem că în special femeile au nevoie de afectivitate dar lucrurile nu mai stau de mult așa. Femeile și bărbații, în egală măsură, au nevoie de gesturi de afectivitate care să le demonstreze că celălalt este prezent în relație, că este dispus să ofere și că, în cazul unei încercări mai grelele, au pe cine să se bazeze. Oamenii rămân în memorie cu amintirea afectivității arătate de părinți în vremurile în care își încredințau deplin viața în mâinile acestora. Din când în când, avem nevoie să simțim din nou aceleași trăiri. Să ne lăsăm purtați pe brațe. Iar acest lucru îl încredințăm în responsabilitatea partenerului.

Acceptarea

Să fii acceptat de partener așa cum ești. Cu bune și cu rele. Fără să încerce să te schimbe. La fiecare defect al tău să vadă și partea bună a acestuia. Pentru fiecare calitate pe care o ai să știe că trebuie să existe și o fațetă mai întunecată. Să se bucure că acolo unde tu nu reușești, îi lași loc să se afirme iar acolo unde celălalt se descurcă mai greu să te lase pe tine să intervii. Complementaritate. În lucrurile în care semănați să vă puteți accepta fără să concurați și să fiți amândoi bucuroși că oricând vă puteți înlocui sau învăța unul de la celălalt. Da, și acceptarea este în egală măsură importantă atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Un exercițiu util pentru cupluri este ca fiecare dintre parteneri să aranjeze cele patru nevoi ale femeilor și bărbaților de mai sus în ordinea importantei atribuite. Apoi cei doi pot compara cele două liste și discuta pe marginea lor, fiecare încercând să înțeleagă și să acopere pe viitor nevoile celuilalt în ordinea în care acesta le-a aranjat. Din păcate, eșecul în a-i satisface celuilalt așteptările de la relația de cuplu duce de multe ori la apariția unor comportamente toxice în relație.

Photo by Pablo Heimplatz on Unsplash

2 COMENTARII

  1. Lucruri esentiale,capitale as spune prin care oamenii cunoscindu le fiind aducatoare de stari, trairi valoroase se vor folosi de ele i si vor dori mai mult pentru o viata implinitoare.

POSTEAZĂ UN COMENTARIU:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.