Viața poate părea grea chiar și atunci când tot ceea ce primim de la ea se încadrează în limitele normalului. Dificultățile existențiale țin foarte mult de percepția noastră, iar oameni aflați în aceeași situație pot spune lucruri diferite despre starea lor: unii că sunt fericiți, alții că sunt triști. A avea o viață bună ține, deci, mult mai mult de modul cum vedem noi lucrurile, decât de modul cum sunt ele în realitate. Așa se face că bucuria și echilibrul pot intra în viața oricăruia dintre noi, indiferent de încercările la care suntem supuși.
Una dintre cele mai mari provocări în viața noastră pe acest Pământ este să avem un suflet drag, un membru al familiei, aflat într-o stare precară de sănătate fizică sau mintală, sau ambele. O astfel de suferință își lasă amprenta asupra întregii familii. Acela dintre membrii familiei care poartă dizabilitatea este foarte impactat, mai ales dacă este conștient de starea sa. Atunci când realizează ce se întâmplă cu sine, cel suferind începe să dezvolte gânduri cu privire la inutilitatea sa, la faptul că este o povară pentru ceilalți. Alteori, din contră, devine foarte pretențios și dorește să fie pus în centrul atenției tuturor, considerând că toti ceilalți trebuie să-și sacrifice viața pentru ca el să și-o poată recupera pe a lui. Indiferent de cum decurg lucrurile, atmosfera din familie se degradează și devine greu gestionabilă. Cel suferind ar putea beneficia foarte mult în această situație de suportul unui psihoterapeut care să deschidă noi perspective cu privire la situația existentă. Psihoterapia poate ajuta fie în sensul de a diminua depresia, autoînvinuirea și regretele celui suferind, fie în sensul de a-l ajuta să conștientizeze limitele în care poate cere ajutor, cu respectarea nevoilor pe care le au cei care îi sunt alături.
O altă fațetă a îngrijirii unui membru al familiei cu dizabilități este legată de epuizarea și suprasolicitarea membrilor activi care oferă suport. Acest fenomen apare cu precădere atunci când îngrijitorul este de fapt unul singur, fie pentru că sunt doar doi membri în familie, dintre care unul este cel incapacitat, fie pentru că deși sunt mai mulți membri, ceilalți nu se implică. În această situație, familia are nevoie de ajutor pentru a-și înțelege calitatea de sistem complex, care se fundamentează pe mai mulți membri, nu doar pe unul singur. Psihoterapia poate veni în sprijinul tuturor pentru a clarifica nevoi și obligații firești în relațiile umane și interfamiliale (aici nu este vorba cumva de relatii intrafamiliale?) astfel încât lucrurile să devină din nou funcționale.
Conflictele, tensiunile și acuzele de neimplicare sunt iarăși un fenomen des întâlnit în familiile în care unul dintre membri nu se mai poate îngriji singur și are nevoie de suportul celorlalți. Uneori resursele familiei de mediere și aplanare se epuizează pe fondul supraîncărcării și lucrurile escaladează. Familia are nevoie în aceste momente de o intervenție din afara ei, lucidă, care să aducă în prim plan în egală măsură atât nevoile, cât și obligațiile fiecărui membru. Psihoterapeutul este cel care poate pune în act această intervenție. Acesta este specialistul care a fost antrenat să asculte toate opiniile, să fie imparțial, să nu amestece părerile sale personale cu cele ale clienților săi, să urmărească binele suprem al clientului său, familia în acest caz.
Sigur, nu este ușor, dar familia reprezintă rădăcinile noastre, fundația personalității noastre și temelia pe care construim. Nici un efort nu este prea mult pentru a ne ține familiile unite pentru că este vorba mai degrabă despre a ne ține pe noi înșine în echilibru și întregi ca ființe umane.
