Speciile evoluate, printre care și Homo Sapiens, au ales separarea pe sexe a indivizilor ca strategie de supraviețuire. Pe lângă alte implicații, aceasta presupune că indivizii de sex opus se specializează în anumite activități astfel încât fiecare să facă mai puține lucruri dar mai eficient. În timp, numărul de activități absolut necesare supraviețuirii a rămas relativ constant dar indivizii de sex opus și le-au împărțit între ei astfel încât să le realizeze pe toate dar cu eficiență și rezultate mai bune. Specializarea este un concept pe care și noi l-am învățat de la natură și îl folosim din plin în societatea noastră modernă. Dar ce înseamnă pentru noi, cei de azi, faptul că mii de ani femeile și bărbații și-au împărțit activitățile în cadrul grupurilor sau în cupluri pe criterii de sex? Ce înseamnă pentru corpurile și creierele noastre atâția ani în care, femei și bărbați, am făcut activități preponderent distincte? Ce este astăzi femeia și ce este bărbatul după atâtea milenii în care am evoluat în direcții diferite? Ne-am îndepărtat cumva prea tare unul de altul și, nemaifiind amenințați cu dispariția și nemaiavând atât de multă nevoie unii de alții, am ajuns să nu mai putem trăi în relații de cuplu? Ce ne mai ține oare împreună?
Cum a evoluat lumea?
Suntem într-un punct în care, datorită tehnologiilor dezvoltate, puține mai sunt activitățile pe care le poate face doar o femeie sau doar un bărbat. Oricare dintre noi, indiferent de sex, se poate susține singur chiar și pentru toată viața. Dar nu mai mult de acum două secole acest lucru era imposibil pentru majoritatea. Femeia avea nevoie de forța și agresivitatea bărbatului pentru însăși supraviețuirea ei iar bărbatul avea nevoie de căldura și îngrijirea femeii pentru același lucru.
Iată deci, că lumea a evoluat și constatăm că nu mai avem nevoie, unul de altul, bărbat și femeie, pentru supraviețuire. Societatea poate acoperi pentru noi acele nevoi pe care ni le îndeplineam unii altora. Femeia poate apela contra-cost la serviciile lucrătorilor bărbați pentru a-i rezolva acele trebuințe ce necesită forță, agresivitate și precizie masculină iar bărbatul poate apela oricând la lucrătoare femei pentru trebuințele sale ce implică grijă, atenție și bunătate. În aceste situații avem chiar iluzia că ne descurcăm pe cont propriu. Femeie sau bărbat fiind. Pierdem însă din vedere că principiul de bază a rămas neschimbat, energiile complementare sunt aceleași, masculin și feminin, doar că le accesăm diferit.
Dar să zicem că ne-am putea descurca așa, prefăcându-ne că e în regulă ca fiecare să se ocupe singur de toate trebuințele sale. Ce ne mai rămâne? Eu cred că ne mai rămân cel puțin două lucruri importante ce ne țin împreună. Plăcerea de a face ceva pentru că izvorăște din interiorul nostru și pentru că suntem construiți pentru acel lucru și procrearea și creșterea urmașilor.
Plăcerea de a face anumite lucruri
Mințile și corpurile noastre s-au șlefuit ani de zile pentru realizarea unor activități pe care acum le facem natural și ne crează o stare de bine. Avem sentimentul propriei valori și ne simțim conectați cu propria ființă. Sunt activități care ne fac să ne simțim vii și fericiți, activități care dau sens existenței noastre. Iar acestea provin din interiorul nostru, din a fi bărbat și femeie. Deși nu mai vorbim de supraviețuire, accentul s-a mutat acum pe plăcerea de a trăi. Fiecare dintre noi dorim să facem cu precădere acele activități care izvorăsc din energia noastră, masculină sau feminină, construită de-a lungul timpului. Dacă suntem echilibrați psihic, nici unii dintre noi nu dorim cu adevărat să ne luptăm cu propria ființă și să facem lucruri care nu izvorăsc din firea noastră. Iar acest lucru ne face femei și bărbați. Diferiți unii de alții și incompleți când suntem luați individual. Iar faptul că nu suntem compleți fiecare în parte și că nici nu dorim să fim, ne face să avem nevoie unii de alții. Nu mai vorbim despre o nevoie ce izvorăște din teama de a nu supraviețui ci despre o trebuință ce izvorăște din dorința de a ne plăcea viața. Nu mai este o perspectivă la fel de urgentă precum supraviețuirea dar este una mult mai importantă. Este o trecere la alt nivel. Dorim acum să fim fericiți, să ne placă viața, nu doar să supraviețuim. Este însă un deziderat mai greu de atins și călătoria este mai dificilă.
Procrearea și creșterea urmașilor
Da, în ziua de azi este posibil ca o femeie și un bărbat să nu se întâlnească niciodată și totuși un copil să fie conceput. Dar perpetuarea speciei nu se rezumă la actul de insemninare. Acest proces este despre creșterea și însoțirea unui copil până în momentul în care poate sta singur pe picioare și poate prelua el însuși această sarcină de perpetuare a speciei. Iar acesta este un drum lung și anevoios pentru orice ființă umană luată individual. Dacă îți dorești cu adevărat să crești un viitor adult echilibrat care să-ți încununeze viața și să reprezinte un pas înainte pentru specia umană, atunci trebuie să recunoști că ai nevoie de ajutor. Și nu un ajutor cum ar fi banii, tehnologia sau bonele. Ci un ajutor de sex opus care să pună umărul când ți-e greu cu activitățile ce nu-ți vin natural a le face și care să servească drept model al celuilalt sex în fața copilului tău. După atâția ani de evoluție ai speciei, copilul are înscrise în ADN-ul său funcția maternă și funcția paternă. Chiar dacă noi nu îi oferim ocazia să acopere aceste funcții cu persoane apropiate, copilul va căuta să facă acest lucru, scrutând lumea pentru a identifica cea mai adecvată persoană care să ocupe funcția maternă sau paternă. Ceea ce ne duce iarăși la ideea de complementaritate și la faptul că avem nevoie unii de alții. Pentru că, pe principiul plăcerii și al dorinței de a se bucura de viață, mamelor le place să fie mame iar taților să fie tați. Adică să fie femei și bărbați.
Nici unul dintre noi nu își poate fi suficient lui însuși oricât de mult și-ar dori. Nu putem prelua, unii de la alții, femei și bărbați, activități pe care să le facem la fel de bine și cu la fel de multă plăcere. Cu cât înțelegem mai repede că întruchipăm energii diferite, care se completează reciproc pentru a forma un întreg, cu atât vom avea vieți mai satisfăcătoare și mai fericite împreună.