Timp de citire: 6 minute

Sexualitatea este o dimensiune a ființei umane pe cât de naturală, pe atât de complexă. Deseori, acest subiect este abordat dintr-o perspectivă îngustă și redus la discuția despre actul sexual în sine. Mai mult decât atât, sexul și sexualitatea evocă, în conștiința multor persoane, o senzație neplăcută de vinovăție și rușine, adânc înrădăcinată ca parte a bagajului nostru emoțional. De aceea, o idee precum instruirea copiilor pe teme de educație sexuală încă generează controverse puternice, chiar și în culturi considerate evoluate.

Nu mai este un secret faptul că societatea modernă în care trăim este hipersexualizată. Mass-media și marketingul actual speculează în mod curent principiul conform căruia “Sexul vinde”. Întâlnim la tot pasul aluzii care au conotație sexuală sau chiar imagini ostentativ sexuale. Dacă majoritatea adulților gestionează corespunzător astfel de mesaje, ajungând să fie chiar desensibilizați, copiii nu pot fi întotdeauna feriți de expunere. Oricât de mult ar dori un părinte să își protejeze copilul, soluția nu este izolarea, ci informarea acestuia.

Ideal ar fi ca orice părinte să conștientizeze că reprezintă principalul stâlp de siguranță al copiilor și că îi revine rolul de a da o direcție sănătoasă dezvoltării fizice și psihice a acestora. Copiii învață foarte multe lucruri din sfera sexualității prin observarea directă, în primul rând în cadrul familiei. Totuși, este de preferat să beneficieze de filtrarea și completarea acestor informații prin implicarea conștientă a părinților. Așadar, întrebarea adecvată nu este “De ce trebuie să le vorbim copiilor despre sexualitate?”, ci mai degrabă “Când și cum este indicat să abordăm subiectul?”.

De ce e necesară educația sexuală:

Argumentul principal care susține oportunitatea comunicării deschise despre sex și sexualitate este că fiecare copil are dreptul să își cunoască propriul corp și are nevoie de sprijin să interpreteze corect schimbările biologice pe care le traversează în fiecare etapă de creștere. Demersurile îndreptate în această direcție și adaptate la vârsta copilului îl vor ajuta să integreze informațiile despre sexualitate în cadrul procesului mai larg de dezvoltare personală, care presupune raportarea la emoții, la relațiile cu sine și cu cei din jur, la diversitatea de experiențe. Din acest punct de vedere, educația sexuală a copiilor poate fi privită ca fundament al educației pentru relațiile fericite de mai târziu. Pentru părinți, acesta nu este un drum tocmai ușor, deoarece presupune resurse de timp, efort constant, capacitate de recunoaștere a propriilor limite și interes pentru autoeducare. Ideile următoare vin în sprijinul părinților și al tuturor adulților antrenați în misiunea educării celor mici.    

Când începem să vorbim cu copiii despre sexualitate:

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, primele discutii cu copiii legate de sexualitate sunt recomandate cât mai devreme posibil. Ele încep în mod natural în jurul vârstei de 3 ani, odată cu primele curiozități legate de diferențele de gen pe care le observă și de clasicele întrebări de tipul “De ce fetele nu au ce au băieții?” sau “Cum vin pe lume copiii?”. Această etapă corespunde primilor pași pe care părinții îi au de făcut în privința educației sexuale a copiilor. Un sfat potrivit este acesta: Fii receptiv și răspunde cu naturalețe la întrebările copilului tău, fără să îl judeci sau să îl pedepsești că este curios!

Un aspect concret pe care părinții îl pot rezolva când au copii de vârstă mică este să numească părțile corpului în mod corect și să-i explice copilului denumirile respective, precum și corespondența dintre termenii standard și diversele improvizații sau figuri de stil folosite uneori pentru a evita numirea exactă a organelor genitale.

O greșeală tipică pe care părinții o pot face fără intenție în această perioadă este să reacționeze negativ la curiozitatea copiilor, să se revolte și să îi cenzureze. Nu este o atitudine recomandată, deoarece ea nu face decât să perpetueze sentimente profunde de vinovație generate de porniri denumite în psihanaliză dorințe oedipiene, cu referire la acele convingeri ale băiețeilor și fetițelor că se vor căsători cândva cu părintele de sex opus. Aplicând metoda psihanalizei, Sigmund Freud punea în discuție încă din 1908 nevrozele pe care le cauzează refulările sexuale impuse asupra individului și gradul mare de ipocrizie aplicat acestui subiect. Este important ca părinții să aibă în vedere astfel de aspecte, menite să îi motiveze în asumarea unei abordări mai sincere și mai deschise. 

Cum să abordezi corect problema educației sexuale la vârste mici:

Următoarea etapă a comunicării despre sexualitate este cea a scolarității mici (3-6 ani), când copilul a depășit întrebările inițiale, iar curiozitatea sa în materie de sexualitate intră într-o stare latentă și este înlocuită de alte preocupări, specifice începerii activității școlare. Comunitatea științifică atrage atenția asupra faptului că aceasta este perioada cea mai predispusă la eventuale abuzuri sexuale, uneori chiar din partea persoanelor cunoscute și apropiate de copil. De aceea, este un moment optim pentru ca părinții și copiii să discute despre ce înseamnă intimitatea și atingerile nepotrivite. Un sfat utilar fi: Rămâi pregătit să faci față oricărei întrebări, chiar dacă poate fi inconfortabilă!

Ce le spunem despre sexualitate copiilor aflați la pubertate:   

Mai târziu, în perioada pubertății, în viața copilului intervine o dimensiune indirect sexuală, ce ține de apariția modificărilor hormonale. Încă de la 7-9 ani se observă o accelerare a ritmului de creștere a corpului, reflectată în manifestări precum schimbarea vocii, a aspectului pe care îl are tenul, dezvoltarea sânilor, apariția părului facial, axial și pubian, accentuarea mirosului corporal, acumularea de țesut adipos, mai ales în cazul fetelor, urmată la un anumit interval de instalarea menstruației.

Toate acestea antrenează schimbări de dispoziție, iar emoțiile negative se intensifică. Nu este exclusă nici apariția depresiei, dezvoltată deseori pe fondul unor complexe fizice. Într-un asemenea context, rolul adulților devine cu atât mai semnificativ. Ei au misiunea de a veghea asupra stării de bine și de echilibru psihic al copilului, asigurând interpretarea corectă pe care acesta o dă schimbărilor prin care trece. Rareori, un copil aflat la pubertate este capabil să ajungă pe cont propriu la interpretări perfect adecvate și nuanțate. Așadar, sfatul pentru părinți este: Furnizează-i copilului toate informațiile necesare despre ce se întâmplă în corpul său, astfel încât să înțeleagă și să nu îi fie teamă!

Cât de importantă este educația sexuală în adolescență:

În adolescență (intervalul 14-18 ani), imaginea asupra propriului corp devine un element de o sensibilitate aparte. Dincolo de tiparul normal de creștere, trebuie avute în vedere și posibile variații. De pildă, unii băieți adolescenți se confruntă cu o mărire temporară a sânilor. Fenomenul este reversibil, dar poate dura și până la 18 luni, alimentând o neliniște puternică pe care adolescentul nu o poate gestiona fără a fi ghidat de un adult. În cazul fetelor, nemulțumirea față de propriul aspect este mai frecvent întâlnită și este corelată cu anxietate pronunțată și cu tulburări de alimentație, ca bulimia sau anorexia.

Astfel, adolescența este o etapă caracterizată de mari oportunități, dar și de provocări pe măsură. Este vârsta de creștere a capacității cognitive și a competenței sociale, precum și etapa în care se consolidează stima de sine. În același timp, este momentul în care pot câștiga teren comportamentele de risc precum consumul de alcool, tutun și alte substanțe periculoase. Deoarece are loc maturizarea sexuală, este de așteptat ca unii adolescenți să devină activi din acest punct de vedere. Aceasta nu înseamnă în mod obligatoriu că sunt și conștienți de responsabilitățile asumate (apariția unei sarcini, contactarea unor boli cu transmitere sexuală, expunerea la forme de abuz).

Căutarea identității, proces intensificat după vârsta de 16 ani, include și orientarea sexuală. Definirea și afirmarea propriei sexualități poate fi problematică în unele cazuri. Cei care manifestă confuzie privind identitatea lor de gen experimentează izolarea, devenind victime ale discriminării sau chiar violenței, sub o formă sau alta. Începând cu anul 1973, comunitatea psihiatrică a renunțat la clasificarea homosexualității ca tulburare psihică. Totuși, acest fapt nu îi scutește de suferință pe cei care trăiesc cu această incertitudine. Dată fiind complexitatea întregului peisaj, sfatul pentru părinții de adolescenți sună astfel: Arată-i copilului tău care a crescut că ești acolo, disponibil oricând pentru el și dispus să te instruiești împreună cu el!  

Concluzii și sfaturi pentru părinți:   

Așadar, întrebarea “Când și cum le vorbim copiilor despre sex?” atinge aspecte care țin, de fapt, de mai multe domenii ale vieții. Sexualitatea se corelează nu doar cu planul exterior, al dezvoltării biologice, ci și cu un plan mai subtil, al proceselor interioare ce țin de autocunoaștere, intimitate, siguranță emoțională etc.

A le vorbi copiilor despre sexualitate este un act de comunicare permanentă. El începe devreme, cu pași mici, pentru a continua pe parcursul multor ani, în care discuțiile acumulează detalii din ce în ce mai complexe și vizează fațete noi ale temei. Atunci când această comunicare nu este amânată și se petrece eșalonat, încărcarea emoțională va fi mai mică și mai ușor de gestionat pentru ambele părți. Se poate spune că nu există moment nepotrivit pentru astfel de conversații. Pe cât posibil, acestea se vor desfășura la inițiativa copilului, adică atunci când el exprimă anumite curiozități sau nevoi. Dialogul pe teme de educație sexuală nu trebuie impus, ci se cuvine abordat cu mult tact, astfel încât să nu invadeze spațiul mental și emoțional al copilului. Sunt de mare folos cărțile pe diverse grupe de vârstă, enciclopediile, materialele educative concepute special și dezbaterea unor situații de viață punctuale din care pot fi extrase lecții.

Dacă părintele reușește să accepte ideea că nu deține adevărul absolut, chiar dacă el este adult, va avea numai de câștigat. Arătând empatie și sinceritate, îl va face pe copil receptiv la valorile pe care dorește să i le transmită. Îi va insufla încredere în forțele sale, în cei din jur și în viață. În plus, chiar dacă el însuși poartă un bagaj emoțional alcătuit din lumini și umbre, educându-și copiii va accesa speranța că lucrurile se pot îndrepta și pentru el, la orice vârstă. Perspectiva se regăsește și în cartea “Copilărie și societate” a lui Erik H. Erikson, care afirmă: “Părinții cu mai mulți copii au în permanență de făcut față unei provocări. Trebuie să crească împreună cu ei […] Copiii își controlează și își educă familia în aceeași măsură în care ei sunt controlați de ea; de fapt, putem spune că familia își educă copilul fiind educată de acesta”.

Photo by Dainis Graveris on Unsplash

POSTEAZĂ UN COMENTARIU:

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.