Un tipar de gândire este o modalitate generală de a procesa informațiile cu privire la propria persoană sau la ceilalți, care apare încă din copilărie și se dezvoltă pe tot parcursul vieții. Unele tipare de gândire sunt funcționale iar altele disfuncționale. Cele funcționale ne ajută să percepem în mod realist și echilibrat evenimentele de viață și ne permit să ne adaptăm facil la ceea ce ni se întâmplă. Cele disfuncționale ne fac să percepem distorsionat realitatea și să dăm interpretări dezadaptative evenimentelor trăite. Cu alte cuvinte, tiparele disfuncționale de gândire ne fac să ne autosabotăm, să ne creăm singuri probleme acolo unde ele nu există. Tiparele problematice au început să se formeze în copilărie în momentul în care anumite nevoi de bază nu au fost satisfăcute într-un mod corespunzător. Pentru că nu primește la nivel minimal anumite lucruri, copilul poate ajunge să creadă că lumea este un loc nesigur, instabil, constrângător, rece, distant, trist, complet la dispoziția lui sau complet ostil. Pe baza acestor prime interacțiuni copilul își va construi lentile prin care va privi realitatatea pe tot parcursul vieții. Și va vedea distorsionat. Dintre multiplele tipare disfuncționale cu care operăm în viață, două se remarcă în mod special prin influența negativă pe care o au asupra relațiilor noastre de cuplu.
Deprivarea sau Neglijarea emoțională
Un tipar de gândire marcat de deprivare emoțională aparține unei persoane care nu a primit suficientă afecțiune (îngrijire, înțelegere, protecție) la acele vârste fragede când avea cea mai mare nevoie. Această persoană a interiorizat că necesitățile sale de conexiune emoțională nu vor fi niciodată împlinite și prin urmare nici nu mai așteaptă acest lucru de la relațiile pe care le inițiază.
Subjugarea
Acest tipar de gândire presupune că persoana se simte obligată ca, în relațiile cu ceilalți, să cedeze controlul complet. Interacțiunile cu îngrijitorii săi au fost caracterizate prin furie, represalii sau abandon din partea acestora atunci când subiectul nu s-a conformat așteptărilor. Astfel, a interiorizat că ceea ce dorește sau crede el sau ea însăși nu este important pentru ceilalți. Unul dintre efectele acestui mod de a gândi este acumularea de furie care ulterior duce la izbucniri sau alte comportamente disfuncționale.
Cum se manifestă deprivarea emoțională și subjugarea în cuplu?
După cum se vede, aceste tipare de gândire au legătură cu modul în care interacționăm cu alte persoane. Deci și cu partenerul viață. Ne impun modul cum percepem evenimentele de pe scena relației de cuplu și cum ne vedem partenerul.
O persoană cu tiparul de gândire marcat de deprivare emoțională va considera că nu își poate găsi niciodată un partener care să-i ofere suportul emoțional de care are nevoie. Marcată de aceste gânduri, nu va fi motivată să caute cu adevărat un partener potrivit și este posibil să se complacă în relații nesatisfăcătoare pentru că oricum nu consideră că acestea pot fi altfel. O astfel de persoană, chiar dacă are șansa de a-și găsi un partener adecvat, va interpreta într-un mod alterat erorile inerente ale celuilalt și le va pune pe seama faptului că nu este iubită cu adevărat. Acest mesaj va fi captat de către partener și interacțiuneea dintre cei doi va fi afectată. Unul va considera că nu este iubit iar celălalt va ajunge să creadă că orice va face, nu va fi suficient pentru partener. Tiparul de deprivare emoțională răpește plăcerea vieții din moment ce subiectul gândește că nu va fi niciodată satisfăcut emoțional și duce la tristețe și depresie. Acestea, la rândul lor, impactează dinamica de cuplu, făcându-l pe partener să se plângă de apatia celui ce manifestă acest mod disfuncțional de gândire.
În cazul subjugării, persoana care manifestă acest mod de a vedea lucrurile, va face întotdeauna ce spune partenerul și va ceda în fața acestuia aproape orice inițiativă. În mintea sa va fi faptul că, dacă nu procedează astfel, celălalt va răspunde cu furie, nemulțumire sau chiar va pleca din relație. Procedând așa va genera frustrare partenerului care știe că nu este în regulă să ia mereu inițiativa și care va obosi să o tot facă. Va dori ca și el sau ea să se bucure de sprijinul celuilalt în preluarea unor activități dar acest lucru nu se va întâmpla. Cel cu tiparul de subjugare va acumula furie pentru că în interiorul ființei sale acest comportament provoacă conflict. Ar vrea să se exprime dar a interiorizat că dorințele, opiniile și sentimentele sale nu sunt importante și de aceea nu le dă glas. Nu pentru că nu le-ar avea. Această furie acumulată va duce uneori la izbucniri neînțelese, la comportament pasiv-agresiv, la aparțiția unor simptome fizice (dureri în forme variate, îmbolnăvirea unor organe) și chiar la dezvoltarea unor dependențe de diferite substanțe.
Ce fel de parteneri atrag oamenii cu aceste tipare de gândire?
Una dintre cele mai triste realități pentru cei care au aceste tipare disfuncționale de gândire este faptul că pentru fiecare tipar ce presupune autopedepsire (cum sunt deprivarea emoțională și subjugarea) există tipare de gândire extrapunitive. Cu alte cuvinte există persoane în lume care au același tipar de gândire dar inversat. Adică despre ceilalți. Așa cum există oameni care nu cred că vor găsi pentru ei înșiși împlinirea emoțională există anumiți oameni care cred că nu trebuie să ofere nimic pe plan emoțional. Așa cum există oameni care cred că trebuie să cedeze complet controlul într-o relație, există oameni care cred că trebuie să dețină controlul complet într-o relație. Când se întâlnesc aceste două categorii de oameni se plac instantaneu pentru că își validează reciproc tiparele de gândire. Fiecare dintre ei se bucură să găsească pe cineva care gândește la fel, chiar dacă proiectează diferit. Unul asupra propriei persoane iar celălalt asupra celorlalți. Două fațete ale aceleiași probleme. Comportamente toxice pot apărea în relațiile cu astfel de parteneri.
Ce este de făcut?
Aceste tipare de gândire nu sunt greu de identificat, există instrumente psihologice cu ajutorul cărora să fie evaluate. Fiecare însă, în sinea lui, când citește aceste gânduri își poate da seama dacă le manifestă într-o oarecare măsură. Și poate face conexiuni cu evenimentele și interacțiunile din propria relație de cuplu. Lucrul asupra acestor tipare disfuncționale de gândire în cadrul unui proces psihoterapeutic poate salva acele relații care mai au resurse, poate încheia alte relații care nu mai aduc nimic bun sau poate pregăti oamenii pentru relații satisfăcătoare. Pentru că în cuplu este normal ca fiecare să fie sprijinit emoțional și să îi fie ascultate dorințele, opiniile și sentimentele.
Photo by Naomi August on Unsplash
