Atacul de panică – ce este și ce poți face?

Deși în spatele atacului de panică nu există o cauzalitate organică, persoanele care suferă de această afecțiune raportează simptome fizice foarte intense cum ar fi palpitații, dureri în piept, dificultăți de respirație, amețeli și chiar senzație de irealitate. Disconfortul trăit de către cei în cauză este deci foarte mare iar suferința lor merită tratată cu seriozitate. Atacul de panică este o afecțiune care corelează cu starea de anxietate, aceasta fiind definită în general ca o teamă fără obiect și cu agorafobia, teama de a fi singur în spații deschise. Persoanele care suferă de atacuri de panică interpretează de o manieră catastrofică anumite simptome fizice sau psihice și creează astfel un cerc vicios care potențează starea de rău. Interpretările eronate date senzațiilor fizice sau psihice includ: ideea că persoana va face atac de cord și că va muri, că-și va pierde controlul, că va înebuni, că se va sufoca sau că va leșina.

De exemplu, o persoană care constată că i s-au întețit bătăile inimii interpretează acest lucru ca fiind un semn al unui iminent atac de cord, fapt care îi va crește anxietatea ceea ce va duce la o intensificare și mai mare a ritmului cardiac. Starea de rău a persoanei va fi întreținută de faptul că își va concentra atenția exclusiv asupra bătăilor inimii și de faptul că va iniția comportamente prin care va încerca să nu se mai afle în situația care a generat atacul. Persoana cu ritmul cardiac modificat ar putea să înceapă să ia anumite medicamente fără prescripție iar dispariția simptomelor să o considere ca pe o confirmare a unei afecțiuni organice sau ar putea să înceapă să evite să facă efort ceea ce iarăși va duce la reducerea probabilității de creștere a ritmului cardiac. În urma acestor tipuri de comportamente persoana își va întări credința că este expusă unei vulnerabilități reale, ceea ce lasă ușa deschisă pentru atacuri ulterioare de panică.

Principiul tratamentului

Elementul cheie pentru combaterea atacurilor de panică este crearea unui context în care persoana suferindă să-și dea voie să experimenteze până la capăt simptomele pe care le interpretează catastrofic pentru a vedea că acestea nu au deloc efectele așteptate. În momentul în care va începe să realizeze că interpretările catastrofizante sunt nefundamentate, persoana va începe să se elibereze de suferința ei. Variantele de soluții pentru tratarea afecțiunii sunt așadar concentrate în jurul ideii de confruntare a problemei pentru că numai în acest mod se pot infirma convingerile eronate. Văzând că supraviețuiește unor trăiri pe care le-a considerat extrem de periculoase, subiectul își va pune singur la îndoială credințele. Eliminarea interpretărilor eronate va întrerupe cercul vicios al atacului de panică iar persoana afectată își va da voie să experimenteze orice simptom fizic sau psihic având convingerea că este o reacție normală a organismului la circumstanțele în care se află.

Cazuri severe

Desigur că acest lucru este mai ușor de spus decât este de făcut. Pentru cazurile severe, care afectează grav funcționalitatea unei persoane, se recomandă apelarea la un psihoterapeut. Abordarea cea mai cunoscută pentru tratarea atacurilor de panică fiind psihoterapia cognitiv-comportamentală. Într-un număr relativ redus de ședințe, circa 12-20, această afecțiune poate fi adusă sub control. Un caz sever este considerat cel în care atacurile sunt frecvente, intense și incapacitatează serios persoana în sensul în care aceasta ajunge să aibă foarte multe comportamente de asigurare și evitare cum ar fi: refuză să iasă singură din casă sau chiar să rămână singură în casă, refuză mișcarea și exercițiile fizice, la muncă insistă pentru anumite poziționări lângă uși sau ferestre, întrerupe des munca pentru pauze la aer sau pentru a se așeza etc.

Cazuri puțin severe

Într-o primă fază, dacă identificăm cu ce avem de-a face și considerăm că avem resurse interioare, fiecare dintre noi putem încerca să ne gestionăm atacurile de panică ținând cont că principiul de bază este confruntarea problemei. Astfel, putem identifica singuri situațiile în care este cel mai probabil să suferim de un atac de panică și apoi să stabilim un plan prin care să ne confruntăm gradual cu situația respectivă, pornind de la niște parametri suportabili pe care să-i intensificăm treptat. De exemplu, dacă am identificat că senzația de atac de panică apare atunci când mergem cu metroul, putem încerca mai întâi doar să coborâm într-o stație de metrou și să petrecem timp acolo, repetând de câteva ori acest exercițiu, cu timpi crescători de fiecare dată. Apoi am putea, însoțiți de cineva apropiat, să mergem o stație cu metroul la o oră lipsită de aglomerație. Apoi să creștem numărul de stații parcurse la aceeași oră. Într-un final am putea face câteva deplasări la ore de vârf, mai întâi o stație însoțiți de către cineva de încredere și ulterior mai multe stații cu însoțitor și chiar pe cont propriu. Această abordare ne va da șansa să experimentăm o gamă largă de trăiri fizice și psihice și să testăm validitatea credințelor noastre legate de finalul catastrofic al acestora.

Ce poți face când apare atacul de panică?

Uneori atacurile de panică apar în circumstanțe neașteptate și cunoașterea câtorva strategii de diminuare sau oprire a unui atac de panică poate fi foarte utilă. Iată ce putem face într-o astfel de situație:

1. Să ne permitem să experimentăm orice trăire fizică sau psihică, fără a încerca să o controlăm pentru că nu vom face decât să o intensificăm.
2. Să ne mutăm atenția de la trăirile corporale la detalii din jur, să analizăm clădiri, fețe de oameni, să numărăm mașini, să citim numere de înmatriculare etc.
3. Să ne relaxăm toate grupele de mușchi și corpul în întregimea lui. Putem face acest exercițiu concentrându-ne pe rând, la fiecare mușchi sau grupă de mușchi.
4. Să respirăm profund, inspirând cât timp numărăm până la patru, să ținem respirația o secundă și apoi să expirăm cât timp numărăm din nou pănă la patru.
5. Să admitem că experiența prin care trecem este un atac de panică și că acesta este trecător, că nu are legătură cu vreo afecțiune organică și că este vorba doar despre gândurile noastre.
6. Să închidem ochii și să ne imaginăm scene plăcute de o manieră cât mai detaliată care să ne distragă atenția de la trăirile corporale.

Atacurile de panică reprezintă o afecțiune din ce în ce mai des întâlnită și este important să fie tratată cu seriozitate. Unul dintre cei mai importanți factori de succes în abordarea acestei suferințe este suportul primit din partea celor apropiați. Dacă suferința este gravă, nu vă sfiiți să vă invitați partenerul sau membrii familiei să participe la o ședință cu psihoterapeutul vostru în care să-i fie expusă corespunzător, de către cineva din afară, suferința voastră. De multe ori cei apropiați au tendința să-l considere egosit pe cel care afectează viața familiei prin solicitările sale de diverse tipuri: atenție sporită, refuzul anumitor activități, însoțire frecventă etc. Este important ca, înainte de a concluziona că suferiți de atacuri de panică, să verificați cu ajutorul medicilor de specialitate dacă nu cumva există și cauze fiziologice pentru trăirile experimentate cum ar fi disfuncția unui organ, consum de substanțe (cofeină, canabis, amfetamine) sau prezența unei intoxicații.

Photo by Victor Rodvang on Unsplash